SMARTLAB
TITLUL PROIECTULUI: ”DOTAREA CU LABORATOARE INTELIGENTE A COLEGIULUI NAȚIONAL DE INFORMATICĂ ”CARMEN SYLVA” PETROȘANI”
DENUMIREA BENEFICIARULUI: Colegiul Național de Informatică ”Carmen Sylva” Petroșani
VALOAREA PROIECTULUI: 295.133,91 lei, fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene – Următoarea Generație UE.
DATA DE ÎNCEPUT A PROIECTULUI: 21 decembrie 2023
DATA FINALIZĂRII PROIECTULUI: 31 Decembrie 2025
COD PROIECT: F-PNRR-SmartLabs-2023-0534
Obiectivul general al proiectului/Scopul proiectului
Scopul proiectului este acela de a crește gradul de acces la tehnologiile digitale, pentru cei 354 elevi ai unității de invățământ prin dezvoltarea unui laborator inteligent digital. Proiectul se adresează întregului colectiv de 354 elevi și 27 profesori din cadrul Colegiului Național de Informatică „Carmen Sylva” și reprezintă un concept modern de învățare virtuală, adaptat nevoilor unității noastre de învățământ. Proiectul contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare regională, inovare și specializare inteligentă, dat fiind faptul că prin activitățile si achizițiile propuse va genera pentru elevi și profesori, un set de cunoștințe și competențe tehnice specifice, care să fie competitive pe piața UE. Unul dintre obiectivele proiectului este crearea unui sistem smart, complet sustenabil, capabil de îmbunătățiri ulterioare și pregătit pentru utilizarea pe scară largă în scopul desfășurării optime a procesului educațional. Proiectul ”Dotarea cu laboratoare inteligente a Colegiului Național de Informatică ”Carmen Sylva” Petroșani ” va oferi grupurilor țintă un instrument educațional și de evaluare cuprinzător și de înaltă calitate, pentru a asigura posibilitatea unui proces educațional eficient, orientat către calitatea competențelor fixate elevilor.
Specializarea inteligentă pornește de la premisa că nicio regiune nu are suficiente resurse pentru a putea fi competitivă în toate domeniile, motiv pentru care este mult mai eficace să își identifice ariile în care poate face diferența în competiția națională sau regională și să își focalizeze apoi atenția pe acele arii în efortul de inovare. Conform conceptului de bază al strategiilor de specializare inteligentă, fiecare regiune are un potențial unic, ancorat în specificul local, care poate fi deblocat prin anumite măsuri, contribuind la creșterea competitivității prin inovare. În domeniul educației, inovarea se întâmplă la nivelul fiecărei instituții de învățământ din regiune, prin investiții în tehnologii moderne, inovatare, iar proiectul ”Dotarea cu laboratoare inteligente a Colegiului Național de Informatică ”Carmen Sylva” Petroșani ” își propune fix acest lucru.
Nevoia la care răspunde proiectul ”Dotarea cu laboratoare inteligente a Colegiului Național de Informatică ”Carmen Sylva” Petroșani ” este reprezentată de asigurarea accesului tuturor elevilor noștri la un proces de învățare de calitate, care să schimbe modul de predare și, cu ajutorul tehnologiei, să le ofere elevilor un spațiu de învățare deschis și inspirațional, ce favorizează procesul educaţional centrat pe elev. De asemenea, colectivul de cadre didactice este dispus să participe la cursuri de formare pentru a învăța să utilizeze echipamentele aferente laboratorului inteligent digital integrat, astfel ca apoi să-i familiarizeze pe elevi cu echipamente de ultimă generatie, să le formeze competențe pentru a se adapta mai ușor la cerințele pieței muncii.
Obiectivul general a constat în Creșterea accesului la mijloace moderne de învățare pentru elevi și consolidarea competențelor digitale în utilizarea instrumentelor de tip „laborator inteligent” pentru cadrele didactice. Proiectul vizează de asemenea creșterea accesului la educație pentru grupurile vulnerabile și combaterea excluziunii
sociale, absenteismului și abandonului școlar.
Activitățile derulate în cadrul proiectului
- Achiziționarea de echipamente tehnologice (inclusiv mobilier ergonomic adaptat și integrat specific) pentru dezvoltarea unui laborator inteligent digital,
(smartlab) conform OME nr. 3497/2022; - Achiziționarea de conținut educațional care va acoperi domenii din programa școlară și de software/licență cu specific educațional care să asigure distribuirea
centralizată, în rețeaua locală, a materialelor didactice pe dispozitive; - Conectarea dispozitivelor din laboratorul inteligent la rețeaua de comunicații a unității de învățământ;
- Instruirea cadrelor didactice pentru utilizarea echipamentelor aferente conceptului de laborator inteligent digital integrat prin 2 sesiuni de instruire.
