Scoala altfel - InfoPetrosani.ro
S5 Sports Nation - шаблон joomla Авто
CNI "Carmen Sylva"

 

       Atât școlile generale, cât și liceele, în perioada 6-10 aprilie, vor organiza diverse activități care îi va determina pe elevi să deschidă poarta unor alte școli. Săptămâna în care noi, copiii, avem posibilitatea să privim cu alți ochi colectivul în care ne petrecem majoritatea timpului în avantajul nostru, poartă numele de Săptămâna altfel .

    Care este diferența dintre o săptămână obișnuită a școlarilor și cea speciala? Zilele obişnuite de şcoală sunt mult mai încărcate, presupun un efort intelectual mai mare decât cea specială în care ne detaşăm de rutina zilnica prin călătorii, jocuri ce ne antrenează gândirea, de strategie etc. Astfel, călătorind avem avantajul de a privi diversele minuni ale acestei ţări şi putem învăţa foarte uşor informaţii ce ne pot ajuta pe parcurs.

     Ce jocuri putem juca în această săptămână? Există o multitudine, trebuie doar să dăm frâu liber imaginaţiei şi să încercăm sa dăm naştere unor jocuri proprii cât mai interesante. Competiţia, organizarea, spiritul de întrecere, alcătuiesc un întreg ce reuşeşte să ne utilizeze energia într-un scop bine-definit.

      Privind această săptămână dintr-un alt unghi, zărim şi multe activităţi în folosul comunităţii. Ecologia este una dintre ramurile care ne ajută sa ne dăm seama de importanţa lumii vii în care trăim. Învăţăm cu această ocazie ca aceasta lume verde trebuie preţuită si apreciată, dar mai ales protejată. În cadrul acestei săptămâni speciale avem ocazia de a ne arăta dragostea faţă de mediul înconjurător prin îngrijirea copacilor fără de care noi nu am exista, prin curăţarea drumurilor care încep sa fie tot mai îmbrăcate cu deşeuri.

      Aşadar, Săptămâna altfel este o săptămână care ne determina să cunoaştem lumea în care trăim printr-un alt mod, este o săptămână care trezeşte bucuria în sufletul nostru prin diferitele sale activităţi.

        

 

 

 

 

 

 

 

 

Plăcintă Alexandra Elena

Clasa a IX -a E